Sa ne pregatim pentru sfarsitul lumii!


Publicat de:     in data de:  27 November 2012  |  Niciun comentariu

Pe fundal, in creierul meu, ca sa stiti, am o muzica asa, cu niste tobe, ce stau frumos aliniate, pentru a-mi acompania discursul simandicos si terifiant pe alocuri.

Asa cum stie tot romanul, pana si acela uitat de societate, din fundul satului, pe 21 decembrie urmeaza sa vina “sfarsitul lumii”. Planetele se vor alinia, tot universul se va transforma, va urma un proces energetic de epurare iar noi o sa fim niste victime inocente. Sper sa nu imi inghit cuvintele peste aproximativ o luna, dar conform calculelor mele, nu o sa murim chiar asa de usor (observati, va rog, cum ma imbat cu apa chioara)! Oricum, in caz de dezastru, vor ramane in urma sobolanii si gandacii de bucatarie, deci nu trebuie sa va stresati prea tare. Toti trebuie sa fim constienti de faptul ca orice constructie umana nu are absolut nicio sansa in fata naturii. Buncarele, barajele, si alte “artificii” de acest gen sunt doar chestii amuzante in fata unui Tsunami sau a unui cutremur serios.

In ultima vreme am tot citit articole despre supravietuire, inspirate de “magnificul” Bear Grylls, asa ca, dragii mei, pregatiti-va sa beti urina filtrata prin ciorap, sa va mazgaliti pe ochi cu dermatograful nevestei si sa intrati in “commando mode”, pentru ca rahatul o sa loveasca ventilatorul cu putere! Oricum, cea mai buna metoda este sa va pozitionati corpul sub pat, daca aveti unde, sa trageti o punga din carton pe cap si sa ridicati fundul, pentru ca oricum, partea dorsala este neinteresanta! Zidul realizat din conserve, strategic plasat in bucatarie, nu o sa reziste, asa ca nu fiti imprudenti, nu stati langa conserve, pentru ca nu e placut sa fii ingropat in aluminiu. Ce naiba, pierzi artificiile de afara exact inainte sa inceapa? Apoi, va rog sa nu uitati sa va platiti toate datoriile pana pe data de 20 decembrie, pentru ca bancile trebuie sa aiba o situatie clara inainte de Apocalipsa. De asemenea, includeti in acest capitol “plati” toate facturile restante. Este bine sa fii impacat cu “goliciunea” contului tau bancar si a portofelului de la purtator. Din punctul meu de vedere, proviziile de orice fel sunt inutile si vor rezista fix doua zile, pana cand niste “baieti destepti” le vor revendica (asta daca vor mai exista supravietuitori). Dupa cum se poate observa, mai raman ca alternative: statul in casa, sub pat, sub masa, dezlegatul de rebus si mancatul spasmodic de unghii. Orice alt demers este complet inutil! Am inventariat eu, pentru voi, toate scenariile posibile si nu am gasit nicio sansa de scapare, in cazul unui cataclism la scara planetara. Asa ca… veveritelor, dance! Daca a inceput o numaratoare inversa, eu nu o aud, inca, pentru ca prietenul meu imaginar s-a apucat de canto si urechile mele inca sangereaza! Mi-am gasit, in schimb, o ocupatie sanatoasa: citesc articole relaxante despre cat de rezistent este corpul uman in situatii extreme, de asemenea cat rezistam fara somn si fara apa, cum ne descurcam cu inotatul pe distante lungi si ce sanse avem in fata cutremurelor. In momentul in care o sa am o situatie clara, probabil, o voi publica. Cel mai sigur pe 21 decembrie 2012. Oare sa cumpar si niste cadouri amuzante si complet inutile: masti de gaze, veste de salvare, barci pneumatice si niste labe de scafandru? Hmm… ma mai gandesc si va voi instiinta. Dar pana atunci, nu uitati, poate impodobiti bradul cu astfel de accesorii, pentru ca pentru o eventuala Apocalipsa sunt chestii inutile. Pam-pam!

PS – Daca doriti sa va amuzati cautati in stele si nu pe ‘net sfaturile Oracolului din Shambala!

2,251 total views, 3 views today